Despre depresie si simptome

Personal evit sa pun diagnostice de tipul depresiei, pentru ca o astfel de eticheta este usor de pus, dar greu de inlaturat. Asadar grupul de terapie pe care il organizez se adreseaza atat acelor persoane care au un diagnostic de depresie deja, sau nu au un diagnostic (si nici nu vor primi la grup) dar acuza simptome persistente de tipul: oboseala cronica, lipsa poftei de viata si a apetitului sexual, tristete apasatoare, pierderea sensului vietii, sentimentul inutilitatii si neputintei, pesimism, pierderea placerii pentru activitatile care inainte ne faceau placere, probleme legate de somn (nu doresc sa se trezeasca dimineata, sau se trezesc foarte devreme), ganduri sau tentative suicidare, dureri cronice, stima de sine scazuta.  Uneori persoanele pot identifica un eveniment declansator al acestor stari, alteori nu. In ambele cazuri insa, este important sa ia masuri deoarece tendinta normala este de agravare daca nu se intervine psihoterapeutic.
Nu este necesar sa avem toate aceste simptome, insa orice schimbare semnificativa si persistenta cu privire la pofta de viata ar trebui sa fie un semnal de alarma.


Tratamentul depresiei

Odata identificate simptomele de depresie, persoanele care solicita ajutor de specialitate au sanse bune sa isi continue viata intr-o mult mai buna stare psihica si fizica. Desigur, cu cat se intervine mai repede, cu atat mai bine. Ajutorul de specialitate il poate oferi un Psihoterapeut, iar in unele cazuri e benefic sa se urmeze in paralel o perioada si tratament medicamentos oferit de medicul Psihiatru. Tratamentul dat de medicul Psihiatru are rol de atenuare a simptomelor si este indeosebi util in situatiile in care simptomele s-au agravat in asa masura incat incapaciteaza persoana sa aiba o viata normala. Totusi, tratamentele medicamentoase rareori remit complet simptomele si pe perioada lunga de timp (iar unele persoane nu resimt imbunatatiri semnificative), fiind necesara in paralel inceperea unei psihoterapii care poate identifica bazele problemei si ajuta la vindecarea persoanei, in asa fel incat simptomele sa nu revina dupa stoparea medicatiei sau la un timp dupa.

Terapia de grup ca forma de suport si tratament

Terapia de grup este un program terapeutic care isi propune sa produca schimbari la nivelul individului pentru a reusi sa depaseasca simptomele deranjante. Este o forma de tratament auxiliara psihoterapiei individuale, iar cele 2 nu se exclud, ci se completeaza. Totusi, desi este util, nu este obligatoriu ca persoanele care participa la grupul de terapie sa urmeze sedinte de psihoterapie individuala sau invers.
Terapia de grup si-a demonstrat de-a lungul timpului eficacitatea in tratarea multor probleme de ordin psiho-emotional, cum ar fi: anxietate, depresie, adictii, doliu, adaptare post divort, probleme relationale s.a. Grupul de persoane participante este insotit si coordonat de un Psihoterapeut cu competente in Terapie de Grup.

Informatii despre grupul de terapie si suport organizat in Arad

Participanti: Grupul de terapie si suport este format din persoane care prezinta probleme similare - acuza simptome dintre cele descrise mai sus, si care participa impreuna la intalniri de grup saptamanale. La intalniri pot participa 3-6 persoane si este preferabil sa fie aceleasi de la inceputul grupului pana la sfarsit pentru a crea un spatiu de comunicare securizant.
Psihoterapeut: Psiholog si Psihoterapeut sistemic de familie si cuplu Ioana Nemeti-Pasca, cu competente si specializare in Terapie de Grup, certificate de Institutul pentru Cuplu si Familie. Pentru detalii suplimentare accesati: http://psihoterapie.nemeti.info/despre-ioana-nemeti
Obiective:
  • Intalnirea unor persoane cu probleme similare
  • Impartasirea experientelor si oferirea de suport reciproc
  • Identificarea de solutii pentru a rezolva simptomele
  • Cresterea increderii in sine si a capacitatii de face fata sarcinilor zilnice
  • Ameliorarea simptomelor
Frecventa si momentul intalnirilor: Saptamanala, iar prima intalnire va fi programata in functie de disponibilitatea celor care doresc sa participe (in mod uzual dupa-masa sau sambata).

Numar de intalniri: In functie de nevoile grupului, numarul de intalniri variaza in mod uzual intre 6 si 10, insa exista posibilitatea de prelungire daca membrii sunt de acord ca in continuare intalnirile le sunt benefice.

Durata intalnirilor: 1.5-2 ore, in functie de numarul de participanti

Costul participarii: 35 RON/persoana/intalnire

Detalii inscriere: toate persoanele care doresc sa se inscrie trebuie sa participe la o sedinta individuala de 1 ora cu psihoterapeutul pentru a evalua oportunitatea inscrierii in grup si potrivirii cu obiectivele acestuia. Costul acestei sedinte este 70 lei. Intalnirea nu mai este necesara pentru persoanele care se afla deja intr-un proces de psihoterapie cu psihoterapeutul care coordoneaza grupul de terapie (Ioana Nemeti-Pasca).

Contact: 0742 077 176; ioana@nemeti.info
 
"Cand ajungi la capatul lumii pe care o ai si pasesti in intunericul necunoscut, trebuie sa crezi ca unul din doua lucruri se va intampla ... va fi ceva solid pe care sa calci sau vei fi invatat cum sa zbori." - Patrick Overto

Contact si Programari

Psiholog & Psihoterapeut Ioana Nemeti-Pașca
Telefon +4 0742 077 176
E-mail
Adresa Arad, Calea Iuliu Maniu, Nr. 2-10, Sc. D, Ap. 1-2